Social

Au mai rămas 3 săptămâni până la EcoLogica!

Au mai rămas doar 3 săptămâni până la Târgul EcoLogica, cel mai important eveniment dedicat energiei regenerabile, construcțiilor ecologice si eficienței energetice din Transilvania.

În perioada 8 - 11 mai 2014, parcarea Cora Cluj va găzdui evenimentul care dorește să transforme modul în care clujenii percep noțiunea de “energie verde”.

Vreme de 4 zile, vizitatorii vor putea obține informații despre sistemele care produc energie regenerabilă, modul în care acestea au impact asupra mediului încojurător, modul în care ajută la economisirea resurselor financiare, detalii tehnice cu privire la funcționarea acestora, dar și demonstrații la fața locului.


De asemenea, participanții vor oferi reduceri substanțiale la produse și servicii selecționate, doar pe perioada Târgului si vor organiza chiar si tombole cu premii!

Printre participanții de anul acesta se numără firme cu prestigiu în domeniul energiei regenerabile și construcțiilor ecologice, atât din țară cât și de peste hotare. Aceștia vor expune diverse instalații, de la panouri solare, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, încălziri în pardoseală, cazane pe lemne și peleți, până la case modulare, materiale de construcții ecologice și sisteme de eficiență energetică.


Târgul EcoLogica se află la a 4-a ediție și este cel mai important eveniment de nișă din Transilvania. Clujenii sunt așteptați în perioada 8-11 mai 2014, între orele 10 – 19, în parcarea Cora Cluj-Napoca pentru a lua contact cu tot ce înseamnă mijloacele alternative de încălzire și construcție a unei locuințe.

Eveniment organizat de AD Shop Cluj-Napoca în parteneriat cu Monitorul de Cluj și Cora Cluj-Napoca.

Etichete: ecologic targ
Ultimele Stiri
abonare newsletter