Social

Cluj: A fost inaugurată grădina senzorială pentru copiii cu autism

Grădină senzorială, centru de zi dotat și șapte clase de învățământ - sunt doar câteva dintre proiectele realizate în ultimul an de Asociația Autism Transilvania.

Miercuri a fost inaugurată grădina senzorială pentru copiii cu autism, destinată învățării prin simțuri. "Lucrările au început din primăvara anului trecut, iar copiii au acum un spațiu de stimulare senzorială, securizat și familiar, în curtea centrului. Cu ajutorul stimulilor vizuali, auditivi, olfactivi și tactili, copiii au parte aici de o experiență inedită de învățare. Grădina include o zonă de picnic, o groapă cu nisip, spațiu pentru joacă și cățărare, o zonă cu plante, pomi fructiferi, viță de vie și legume. Proiectul a fost finanţat de Bayer Care Foundation şi Christian Community Ministries. Grădina senzorială completează astfel centrul de zi, care a fost amenajat și dotat complet în urma unui proiect în valoare de aproximativ  360000 lei finanțat anul trecut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vărstnice", au declarat reprezentanţii Asociaţiei Autism Transilvania.

Centrul are în prezent șapte săli de clasă, șapte săli de terapie, două cabinete de logopedie, două sali de kinetoterapie, o sală de joacă, o bucătărie didactică, un cabinet de evaluare și consiliere pentru părinți, două săli pentru integrare senzorială și o sală dotată cu sistem OptiMusic.


"Începând cu acest an școlar, în baza unui parteneriat public-privat încheiat între Asociația Autism Transilvania și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, în sediul Centrul de zi funcționează șapte clase pentru învățământul preșcolar și primar, special pentru copiii cu autism. Clasele sunt formate din maxim șase copii, iar cursurile se desfășoară în conformitate cu metodologiile elaborate de Ministerul Educației și ținând cont de metodele specifice de educare și recuperare a copiilor cu tulburări din spectrul autist", au mai declarat reprezentanţii Asociaţiei Autism Transilvania.

Autismul este o tulburare complexă, neurobiologică, ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul persoanei. Conform celor mai recente cercetări, autismul afectează 1 din 110 de copii. Autismul transcende toate graniţele sociale, culturale şi geografice şi este considerat o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere.

 

Etichete: autism copii
abonare newsletter