În ultima perioadă, în Cluj-Napoca a fost înregistrată o scădere impresionantă a numărului cazurilor de COVID, după ce municipiul s-a aflat o perioadă într-o fază de platou.
Numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu 79% în primele luni ale anului 2022, față de anul 2021. Specialiștii spun că este o boală periculoasă, potențial mortală, care a fost neglijată pe timpul pandemiei COVID.
O nouă specie exotică de țânțari în România, denumită „țânțarul de tufiș asiatic”, a fost descoperită la Cluj-Napoca. În ultimii ani au fost înregistrate la noi în țară boli tropicale și mai multe cazuri de febră Dengue, Zika, febră galbenă şi chikungunya.
Domnul Gabriel Lazăr este Medic primar, doctor în științe medicale și Șef de Lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar din luna martie a acestui an face parte din echipa chirurgicală a Spitalului Medicover Cluj.