Sănătate

Clujenii s-au relaxat prea repede? „Circulă cu măștile purtate incorect sau fără măști”

În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de coronavirus, dr. Mihai Moisescu-Goia, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, susține că neglijența față de măsurile de protecție este evidentă atât în țară, cât și la Cluj.

Clujenii s-au relaxat prea repede? „Circulă cu măștile purtate incorect sau fără măști” Clujenii s-au relaxat prea repede? „Circulă cu măștile purtate incorect sau fără măști”

„Și la nivel național, și la nivelul județului Cluj, constatăm o relaxare, consider eu, mult prea mare din partea populației. Chiar dacă ne uităm numai pe geam, putem vedea cum se deplasează cu măștile purtate incorect sau fără măști. Ne întâlnim cu ei în zonele aglomerate fără măști, ne uităm la aglomerația din mijlocele de transport și oamenii nu poartă masca în mod corect, să acopere nasul și gura”, a declarat Moisescu-Goia, la EBS Radio.

„Masca este de dorit și afară, mai ales în zonele aglomerate, unde nu putem evita aglomerațiile. Dacă avem simptomatologie, în primul rând de afectare respiratorie, e de dorit să ne izolăm la domiciliu. Ne anunțăm medicul de familie, locul de serviciu. Dacă suntem sănătoși, să respectăm metodele de prevenție, să ne supunem triajului termic la intrarea în instituție, să purtăm masca corect, să păstrăm distanța fizică între colegi, să ne spălăm ori de câte ori pe mâini, să folosim soluție dezinfectantă”, a mai spus șeful DSP Cluj.


10 cazuri noi de coronavirus la Cluj

Reamintim, că până joi, numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 și internate în spitalele din județul Cluj a ajuns la 124, din care 93 din județul Cluj. Până joi, în ultimele 24 de ore au fost depistate pozitiv 10 persoane cu coronavirus în județ. La secția ATI erau internate 9 persoane, din care 6 din Cluj. Au fost externate și vindecate 617 persoane, din care 482 din județ. Numărul deceselor s-a menținut la 36, din care 22 din județul Cluj.

Chiar dacă purtăm mănuși, acestea ne protejează doar tegumentele mâinilor, iar mănușile trebuie spălate sau dezinfectate frecvent, avertizează dr. Mihai Moisescu-Goia. De asemenea, directorul DSP Cluj susține că, în măsura în care este posibilă, este de dorit permiterea activității profesionale de acasă, astfel încât să se evite aglomerația la locul de muncă.


CITEȘTE ȘI:

FOCAR de coronavirus la DNA Cluj! Șase angajați sunt infectați
 

abonare newsletter