Sănătate

Falimentul Institutului de Transplant Renal. Mecanismul prin care pacienţii erau înregistraţi la stat şi operaţi la privat: “Pacienţii erau ţinuţi ore întregi. Cu cât durerile erau mai mari, cu atât creştea şi preţul”

Deputatul Emanuel Ungureanu a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa medicului Mihai Lucan şi a arătat mecanismul prin care Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ajuns în colaps financiar. Ungureanu susţine că Lucan a fost şi este protejat de toate instituţiile statului pentru că a operat de fiecare dată “pe cine trebuie”, dând exemplu judecători, procurori, inclusiv fostul preşedinte al României Ion Iliescu.

Conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca şi deputatul Emanuel Ungureanu au ţinut luni o conferinţă de presă în care au încercat să explice falimentul instituţiei.

Practic, a explicat managerul Silviu Moga, pe vremea când lucra la ICUTR, Mihai Lucan a realizat un contract între institut şi clinica sa privată, care avea ca obiect realizarea de analize de laborator.


"Există şi un dosar penal în curs şi probabil că se vor stabili nişte prejudicii. În mod cert institutul a fost prejudiciat în această perioadă. Vreau să vă spun că numai valoarea analizelor anatomo-patologice efectuată pentru clinica privată, din care institutul nu a încasat niciun leu, se ridică la 2 milioane. Şi în acest caz statul ar putea plăti datoriile urmând să le recupereze de la vinovaţi", a spus Moga.

Acesta a mai precizat că profesorul Lucan dirija o parte dintre pacienţii care se adresau ICUTR către clinica sa privată, unde erau realizate şi plătite operaţiile, iar ulterior îi trimitea, pentru îngrijiri post-operatorii, înapoi la institut.


“Toţi de aici ştiam de această practică (n.red. o practică la nivelul ICUTR prin care pacienţi cu diferite afecţiuni urologice, care se adresau cu bilet de trimitere acestei instituţii de stat, erau direcţionaţi de către angajaţi către Clinica Lukmed, deţinută de familia Lucan). Ca şi majoritatea colegilor, noi am fost strict implicaţi pe partea medicală. Ni se tot spunea în ultimii ani într-adevăr situaţia financiară se înrăutăţise, că sănătatea este subfinanţată. Odată cu preluarea managementului acestui spital, mi-am dat seama că practic lucrurile stau altfel. Subfinanţarea venea din faptul că nu făceam servicii medicale, doar îngrijeam pacienţii unei alte clinici. În aceste condiţii, Casa de Asigurări îţi oferă finanţare strict pentru ceea ce faci. A existat un contract de prestări servicii medicale între Institut şi Lukmed în care pacienţii de la clinica privată erau aduşi la clinica de stat şi îngrijiţi, după operaţie. Decontarea s-a făcut în mod discontinuu şi nu la valoarea reală a cheltuielilor cu pacientul respectiv. Se făcuse un contract similar celui cu CAS şi se făcea la o valoare mult mai mică faţă de valoarea reală. Mai era o altă categorie de pacienţi care erau internaţi aici, supuşi unor investigaţii, când se decidea operaţia, pacienţii se operau la clinica privată, după care se întorceau aici”, a precizat managerul ICUTR, Silviu Moga.

La rândul său, Ungureanu a spus că Institutul are cele mai mari datorii din Cluj “din cauză că a avut o relaţie păguboasă cu o clinică condusă de profesorul Lucan”.


“Eu am trimis la DIICOT 150 de asemenea cazuri, cu nume, prenume, afecţiune. Circuitul era diabolic. Pacientul venea cu bilet de trimitere, ţinut ore întregi, cu cât durerile erau mai mari cu atât mai bine pentru că îi creştea şi preţul. Prima întrebare a profesorului Lucan era unde lucrezi, nu ce te doare. Asta ştiu mii de bolnavi, nu e niciun fel de secret. I se spunea nu avem aparat de spart pietre, dar avem această posibilitate la privat. Şi începea târguiala pentru preţ. «Eşti bătrână, maică? Da. Ai vacă? Ai bani? Nu. Vinde vaca». Eu eram în această instituţie în 2003 ca angajat şi am auzit de nenumărate ori acest tip de discuţie. Ştiţi când am reclamat eu acest lucru? În 2003 când nu exista Lukmed. De atunci, reclam aceste lucruri. Şi atunci, pacientul, seara, mulţi după anestezie, erau duşi aici şi primeau îngrijiri. Practic, Institutul a devenit centru de îngrijiri. Casa de Asigurări plăteşte un cost dacă faci şi operaţia şi îngrijirea şi o altă sumă dacă faci doar îngrijiri. Nu ştia DIICOT Cluj asta? Nu ştia DNA Cluj asta? Nu ştia SRI Cluj asta? Nu ştiau miniştrii asta, nu ştiau parlamentarii din Cluj care îşi trimiteau pilele pe un alt circuit, într-un alt salon VIP? De ce a fost protejat domnul Lucan? Pentru că a operat de fiecare dată pe cine trebuie. A operat miniştri, prim miniştri, preşedinţi de stat, Iliescu în 1994 s-a operat aici, aşa s-a acoperit activitatea de trafic de organe care a fost aici, de care eu vorbesc din 2003. Pentru că veneau ambasadori, s-a creat o reţea. Lucan nu neagă că veneau străini aici. Toţi au ştiut şi nu au făcut nimic. Acest oraş a suportat o dinastie”, a spus deputatul clujean.

Acesta mai spune că DIICOT “se învârte în jurul cozii” de jumătate de an şi nu înţelege de ce nu se începe urmărirea penală a profesorului Lucan.


“DIICOT se învârte în jurul cozii de 6 luni şi nu cere urmărirea penală in personam, o lasă pe fapte, când un oraş întreg vuieşte că această instituţie este jefuită sub ochii noştri şi SRI, DNA şi DIICOT se fac că nu există. De ce? Pentru că au existat procurori şi judecători de la Curtea de Apel Cluj care au nume şi prenume şi care au făcut cărări la profesorul Lucan când au avut probleme medicale. Nu veneau pe circuit să stea la poartă cu 60 de persoane. Veneau pe firul scurt. Li se dădea patul cel mai bun, baia cea mai bună, îngrijirea cea mai bună pentru că era important. Procurori, judecători, politicieni”, a mai spus Ungureanu.

Medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca au recunoscut că, într-o majoritate covârşitoare, au avut contracte şi cu clinica Lukmed unde efectuat operaţii.


În acest moment ICUTR are conturile poprite din cauza datoriei, acumulate din anul 2013, de 2 milioane de lei.

”ICUTR a fost furnizor de servicii medicale plătite de către clinica Lukmed la acelaţi preţ ca şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În condiţiile subfinanţării cronice a ICUTR, sumele încasate de la Lukmed au fost una din gurile de aer prin care institutul a supravieţuit până în prezent. Relaţiile contractuale dintre Lukmed şi Institut n-au nicio legătură cu situaţia financiară ICUTR. La data prezentei toate serviciile prestate de către ICUTR către Lukmed sunt achitate”, a comentat Lucan pentru Adevărul.

În luna aprilie, procurorii DIICOT Cluj au făcut percheziţii la sediul clinicii private Lukmed din Cluj-Napoca şi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj.

abonare newsletter