Sănătate

Cinci vieţi salvate de medicii din Cluj, Bucureşti şi Viena, după o prelevare de organe la Spitalul Judeţean Timişoara

Echipe de medici din Cluj, Bucureşti şi Viena au participat la o prelevare de organe de la o tânără de 20 de ani, aflată în moarte cerebrală, la Spitalul Judeţean Timişoara, fiind recoltaţi rinichii, plămânii şi ficatul.

Cinci vieţi salvate de medicii din Cluj, Bucureşti şi Viena, după o prelevare de organe la Spitalul Judeţean Timişoara Cinci vieţi salvate de medicii din Cluj, Bucureşti şi Viena, după o prelevare de organe la Spitalul Judeţean Timişoara

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara, pacienta în vârstă de 20 de ani a suferit o ruptură de anevrism cerebral, fiind internată din data de 4 august în unitatea medicală, scrie Mediafax.

Luni a fost declarată moartea cerebrală, iar cu acordul familiei, trei echipe multidisciplinare de medici din Cluj, Bucureşti şi Viena au intervenit, marţi, la prelevarea rinichilor, plămânilor şi a ficatului.


“Echipa de prelevare din Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, a preluat rinichii, echipa din Bucureşti condusă de Dr. Sorin Ianceu a preluat ficatul, iar echipa de medici de la clinica AKH din Viena a preluat plămânii, pentru pacienţii care au nevoie de transplant. Prelevarea de organe de ieri (n.r. marţi) a avut loc prin coordonarea de către Agenţia Naţională de transplant din România, în colaborare cu Agenţia Europeană de transplant”, comunică Spitalul Judeţean Timişoara.

abonare newsletter