Sănătate

Mesajul prof. univ. dr. Carmen Monica Pop pentru fumătorii înrăiți: “Să vină să vadă un pacient în insuficiență respiratorie cum ne roagă cu lacrimi în ochi să îi dăm aer”

Soluția pentru a renunța la fumat: 90% voință, 10% medicamente. Ce sfaturi are profesorul Carmen Monica Pop de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj pentru cei care vor să renunțe la fumat.

prof. univ. dr. Carmen Monica Pop prof. univ. dr. Carmen Monica Pop

Bolile de plămâni fac ravagii printre clujeni. Dacă unele pot fi prevenite, altele pur și simplu nu pot fi eradicate, decât ținute sub control. La TBC suntem primii în comunitatea europeană, cancerele (la fel ca peste tot în lume) sunt în creștere mai ales în rândul femeilor, iar fumătorii nu au voință să se lase de acest viciu care îi duce la insuficiență respiratorie, cancere și alte boli grave.

Prof. univ. dr. Carmen Monica Pop, șeful Secției Pneumologie II din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj și șef de disciplină la Catedra de Pneumologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj se confruntă zilnic cu unele dintre cele mai grave cazuri de boli de plămâni. De-a lungul celor 40 de ani de carieră a văzut zeci de mii de bolnavi.


Printre cei pe care trebuie să îi trateze în fiecare zi se numără și fumătorii. Tuturor le explică faptul că renunțatul la aceste viciu înseamnă 90% voință și 10% medicamente. Atunci când aceștia recidivează sau observă că nu vor să se lase de fumat deși sunt cu un picior în groapă, specialistul clujean le spune tranșant: “Fumează în continuare că dacă dumneata și alții vă lăsați de fumat, eu mor de foame, trebuie să îmi schimb specialitatea”.

Tot ce îți place este imoral, ilegal și îngrașă

Profesorul Monica Pop dă exemplul unui pacient care a venit la cabinet zilele trecute. Și la fel ca el sunt mulți. “Un fumător înrăit ar trebui să vină să vadă un pacient în insuficiență respiratorie, cum ne roagă cu lacrimi în ochi să îi dăm aer că nu are aer și noi suntem legați de mâini și de picioare, nu putem să îi facem absolut nimic. Așa ar trebui să facă. Zilele acestea mi-a venit la consultație în cadrul programului Stop Fumat! un pacient de 62 de ani care spunea: « Trebuie să mă las de fumat pentru că am arteriopatie ». Deci îi taie picioarele dacă mai fumează. I-am dat medicamente, i-am spus ce trebuie să facă și a întrebat ce alte sfaturi îi dau. I-am spus că 90% este voință, 10% și poate nici atât sunt medicamente. Dacă tu nu poți înțelege că în al 12-lea ceas dacă continui să fumezi îți taie picioarele, ce altceva aș mai putea să spun? Tot ce îți place este imoral, ilegal și îngrașă. Dacă te lași de fumat și cedezi tentației de a te reapuca, ajungi să fumezi mai mult decât înainte”, explică Carmen Monica Pop.


Despre legea antifumat, medicul clujean este convinsă 100% că este foarte bună. „Legea antifumat este foarte bună. Teoretic, dacă s-ar respecta, fumatul s-ar reduce cu 30%. Încă nu am feedback cât de corect se aplică această lege”, precizează Pop.

abonare newsletter