monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Cancerul, vindecat online cu 100 euro pe şedinţă de un “doctor” din Cluj

O familie din Constanța a decis să întrerupă tratamentul pentru leucemie al copilului lor, chiar înainte ca acesta să treacă printr-un transplant de măduvă, pentru a-l trata acasă, prin cuvinte. De ce? Din cauza unor şedinţe de terapie făcute pe internet cu o adeptă a unui curent numit noua medicină germanică.

Mama copilului de numai un an a anunţat inclusiv pe Facebook grozăvia, care în opinia ei era singura cale salvatoare pentru pruncul ei. „De o lună am întrerupt pe propria răspundere tratamentul cu citostatice şi am început să vorbesc cu cel mic, în timp ce doarme”.

Printre mesaje erau, culmea, multe de susţinere aşa că m-am hotărât repede să-i fac şi eu o vizită doamnei care i-a adus pe aceşti părinţi către o astfel de decizie. Femeia, absolventă de medicină, dar fără studii finalizate, este din Cluj. O găseşti în primul rând pe internet şi doar acolo rămâi, pentru că o întâlnire pe viu cu ea este imposibilă, scriu jurnaliştii de la jurnalul.ro.

Dacă vrei o consultaţie, o obții numai online. Asta după ce îi faci dovada doamnei că ai depus într-un cont, sub formă de donaţie, nici mai mult, nici mai puţin de 100 de euro. Recunosc, părerile aşa-zisei specialiste despre boală mi-au părut halucinante, aşa că am inventat o poveste şi m-am programat la o consultaţie. Vorbeam despre un copil cu leucemie şi despre posibilităţile acestuia de a se vindeca miraculos.

Cu toate detaliile puse la punct am intrat în direct cu doamna, pe internet. Era prima dată când ne vedeam faţă în faţă. După ce-am făcut cunoştinţă, Crina Vereş, adeptă şi propovăduitoare a curentului „Noua medicină germanică”, a început cu sfaturi.

„Eu n-am lucrat decât cu cinci copii până acum, dar n-are nicio importanţă. Ce pot să vă dau este să citiţi. Tot ce este de făcut e să laşi organismul în pace.”

Cu alte cuvinte, specialista în noua medicină germanică, terapie nerecunoscută de nicio autoritate sanitară de la noi şi nici din Europa, îmi spune să las boala să treacă de la sine. După ea, leucemia nu e o boală, ci mai degrabă o binecuvântare şi apare atunci când există o stimă de sine scăzută.

Pentru Crina Vereş, medicamentele sunt otravă, iar legea pare să nu existe. După o jumătate de oră în care a încercat să mă convingă de aceste lucruri, mi-am dezvăluit adevărata identitate.

„Dumneavoastră funcţionaţi cu vreun aviz al Ministerului Sănătăţii? Crezi că Ministerul Sănătăţii e de acord cu chestia asta? Nu! Cum puteţi să afirmaţi că leucemia nu e o boală şi e un bine, de fapt? Eu pot să vorbesc de leucemie că am trecut pe acolo!”

Dacă la începutul discuţiei femeia se dădea drept specialist, acum, îmi spune că de fapt vorbeşte din experienţă. A ei şi a familiei, pentru că după toate discuţiile înţeleg că toţi din familia Crinei Vereş au avut cancer, de la străbunici, până la veri sau nepoţi. Ea jură că a scăpat de două ori de leucemie şi o dată de cancer la colon. Totul prin puterea minţii. Acum vrea să împărtăşească această autovindecare şi cu alţii, dar pe bani frumoşi. Adevăraţii specialişti au însă cu totul altă opinie. Terapia Crinei Vereş nu este autorizată în România. Femeia, nefiind medic cu acte, nu poate fi trasă la răspundere de către Colegiul Medicilor. De cealaltă parte, poliţia nu poate să facă nimic dacă pe numele femeii nu este depusă nici o plângere.

Mai multe despre acest caz aici.