Sănătate

Clujul, locul 3 la numărul de cazuri COVID înregistrate în ultimele 24 de ore. Peste 9.000 de cazuri depistate în țară

Județul Cluj ocupă locul 3 pe țară la cele mai multe cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore.

Aproape 600 de cazuri de COVID-19 în Cluj, în ultimele 24 de ore/ Foto: pixabay.com Aproape 600 de cazuri de COVID-19 în Cluj, în ultimele 24 de ore/ Foto: pixabay.com

 

Un număr de 9.864 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 5.175 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii (MS).


 

Conform ministerului, 1.996 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.


Aproape 600 de cazuri noi în Cluj, în ultimele 24 de ore

Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti - 1.319 şi în judeţele Timiş 603, Cluj - 585, Constanţa - 428.

Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 4,24 cazuri la mia de locuitori.


Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti - 9,62 şi în judeţele Sibiu - 7,41, Ilfov - 7,28, Braşov - 6,62.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.703 teste RT-PCR (3.492 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.211 la cerere) şi 26.500 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.351.483 teste RT-PCR şi 10.915.766 teste rapide antigenice.


În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate până în prezent 3.130.545 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 382 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 


 

CITEȘTE ȘI:

Clujul a revenit, din nou, în topul cazurilor noi de Covid!

Rafila: „Nu vor fi restricţii din cauza Covid”. Funcționarea școlilor va depinde de gradul de ocupare a paturilor din spital

Ultimele Stiri
abonare newsletter