Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că soluţia pentru unificarea dreptei o reprezintă realizarea unui protocol de susţinere a candidatului la prezidenţiale, de către PNL, PDL, FC, PMP şi chiar şi PNŢCD, el susţinând că fuziunea PNL-PDL nu e posibilă.
Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, solicită ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, precum şi autorităţilor competente, să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de interzicerea de către Elveţia a importului de carne de porc din România.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări.
Vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR, Horvath Anna, spune că premierul Victor Ponta, prin atitudinea pe care o are privind iniţiativa cetăţenească sprijinită de Uniune, ”exclude o relaţie de parteneriat şi de participare în comun la guvernare”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că a transmis o scrisoare Avocatului Poporului în care îl roagă să analizeze posibilitatea de a ataca la Curtea Constitutionala ordonanţa care are 97 de modificări la Legea Educaţiei. De asemenea, în discursul său, preşedintele a mai abordat două teme.
Europarlamentarul Monica Macovei susţine că legea în cazul parlamentarilor declaraţi incompatibili trebuie aplicată indiferent de nume, funcție și apartenență politică și trebuie aplicată de îndată, nu “la toamnă“.
Liderul Fundației Mișcarea Populară și candidatul PMP la președinție, Cristian Diaconescu, spune că îi respectă pe intelectualii care au părăsit partidul, dar nu știe care este rezultatul criticilor aduse de aceștia președintelui formațiunii, Elena Udrea.
UDMR va discuta vineri, în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, despre posibilitatea ieşirii de la guvernare, după ce miercuri dimineaţă Kelemen Hunor şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la niciun compromis şi vor mai avea o discuţie, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al UDMR.