Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au ajuns la un acord în privinţa noului Guvern, bazat pe cuvânt de onoare. Şeful statului a decis să dea undă verde Executivului, iar Ponta să îşi asume răspunderea pe un nou program.
Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seară, jurămintele de învestitură în funcţii, în prezenţa şefului statului, a premierului Victor Ponta, a preşedintelui Camerei şi a vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul Victor Ponta, astfel că miercuri el va semna numirea noilor miniştri, iar Guvernul urmează să-şi asumea răspunderea în Parlament pe programul de guvernare.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, mieruri, în urma ședinței USD de la Palatul Victoria, că s-a stabilit să fie aşteptată decizia CC pe sesizarea PDL privind hotărârea de marţi a Parlamentului şi să nu fie asumată răspunderea pe un nou program de guvernare.
Gabriel Oprea a demisionat din postul de vicepremier, condiţie convenită, marţi seara, de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să preia, miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, având în vedere noua structură a Guvernului, au declarat surse politice.
Curtea Constituţională (CC) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat, miercuri dimineaţa, judecătorul CC Petre Lăzăroiu.