Liberalii au discutat joi despre primele propuneri pentru funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne, funcţie ocupată până miercuri de Constantin Chiper. Potrivit unor surse din PNL, la nivel naţional, cele două propuneri sunt clujeanul Mihai Seplecan şi Adrian Volintiru, un apropiat de al lui Daniel Chiţoiu.
Senatorul PDL Alin Tişe susţine că Victor Ponta şi Crin Antonescu încalcă legea, pentru că revizuirea Constituţiei este neconstituţională. De aceea, în perioada următoare, PDL va sesiza Comisia de la Veneţia cu privire la aceste aspecte pentru apărarea statului de drept şi a separaţiei puterilor in stat.
Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe cere demisia primului-ministru Victor Ponta pentu felul în care a gestionat situaţa accidentului aviatic din Apuseni. În opinia acestuia premierului îi aparţine „responsibilitatea politică”.
Vicepreşedintele Partidulului Mişcarea Populară (PMP), Adrian Papahagi, explică, pe Facebook, de ce nu a fost, zilele trecute, la ICCJ pentru a asista la amânarea deciziei în contestaţia NUP-ului pentru plagiatul lui Victor Ponta.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, democrat-liberalul Emil Boc, este de părere că Raportul MCV pe justiţie este, pentru guvernul USL, ca o moţiune de cenzură, însă mult mai dură, deoarece este dat de la Bruxelles.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că miniustrul Radu Stroe ar trebui să îşi dea demisia din funcţie sau să fie demis. În opinia acestuia, lipsa unei reacţii ferme din partea lui Victor Viorel Ponta de a-l demite pe Radu Stroe din fruntea Ministerului de Interne, poate costa mai departe pierderea de vieţi omeneşti.