Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul Victor Ponta, astfel că miercuri el va semna numirea noilor miniştri, iar Guvernul urmează să-şi asumea răspunderea în Parlament pe programul de guvernare.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, mieruri, în urma ședinței USD de la Palatul Victoria, că s-a stabilit să fie aşteptată decizia CC pe sesizarea PDL privind hotărârea de marţi a Parlamentului şi să nu fie asumată răspunderea pe un nou program de guvernare.
Gabriel Oprea a demisionat din postul de vicepremier, condiţie convenită, marţi seara, de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să preia, miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, având în vedere noua structură a Guvernului, au declarat surse politice.
Curtea Constituţională (CC) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat, miercuri dimineaţa, judecătorul CC Petre Lăzăroiu.
Liderii USD s-au întâlnit, miercuri dimineaţa, la Palatul Victoria pentru a discuta procedurile despre formarea noului Guvern, la discuţie fiind prezent şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că "cea mai rapidă soluţie", pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.