Europarlamentarul Monica Macovei spune că orice zi în care OUG care permite migrația aleșilor locali este în vigoare și se aplică este o încălcare prelungită a Constituției și „un pas către comerțul cu voturi, urmărit de PSD“.
Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unui surse europene.
ACL va cere joi în mod oficial Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă care permite migraţia politică a aleşilor locali, deputaţii PNL prezentând argumentele ce vor fi invocate în privinţa neconstituţionalităţii actului normativ.
Premierul Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, pentru aceasta urmând a fi desemnat un alt consilier al premierului, Corneliu Calotă, fost jurnalist la TVR.
Monica Macovei a demisionat din PDL şi intenţionează să candideze la preşedinţie ca independent. După anunţul lui Macovei, liderul PDL Vasile Blaga a declarat că nu este surprins de gest. Cum şi-a argumentat Macovei gestul?
Liberalii ar mai putea primi o lovitură, după plecarea Steluţei Cătăniciu din partid. Potrivit informaţiilor stiripesurse.ro senatorul de Cluj, Marius Nicoara şi-a anunţat colegii şi şeful de grup că va părăsi partidul pentru a se înscrie în PSD.