Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a citat, vineri, în debutul Congresului PLR, unde a participat ca invitat, o formulare atribuită lui Lenin, Troţki şi Stalin, care ar fi susţinut că deviaţioniştii sunt cei care rămân pe linia partidului după ce partidul şi-a schimbat linia.
Congresul PLR s-a reunit, sâmbătă, pentru a-şi alege conducerea, delegaţii urmând să aleagă preşedintele, funcţie la care candidează doar Călin Popescu Tăriceanu.
Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR), constituit în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, a început, vineri, la Palatul Parlamentului, cu un spectacol de laser, lumini şi fum artificial, care s-a încheiat cu conturarea siglei formaţiunii, o pasăre.
Deputatul PNL Petre Roman a declarat miercuri că tema lansată de premierul Victor Ponta cu privire la religie în calitate de candidat la prezidențiale este “foarte urâtă”, punctând că orice fel de trimitere la Klaus Iohannis este imorală.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, nu și-a dat încă demisia, deși este evident că a mințit atunci când a negat că a propus-o pe Elisabeta Ponea să ocupe o funcție de conducere în DNA, la solicitarea baronului Duicu, trimis în judecată pentru fapte de corupție, arată europarlamentarul Monica Macovei.
Președintele PSD Victor Ponta și-a anunțat, marți seară, la Craiova, în cadrul Consiliului Național al PSD, candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, va vorbi, marţi seară, la Craiova, în faţa a 6.000 de social-democraţi reuniţi într-o şedinţă lărgită a Consiliului Naţional, despre realizările sale ca premier şi proiectul său de preşedinte, el urmând să le solicite sprijinul pentru candidatura la Cotroceni.