Fostul prim ministru Emil Boc recomandă noului Guvern condus de premierul desemnat Dacian Cioloş să fie atent la "eventualele derapaje economice în condiţii de stabilitate". Emil Boc, care a fost prim-ministru între decembrie 2008 şi februarie 2012, în timpul crizei economice, consideră că noul Guvern are şanse să fie unul de succes şi a precizat că un mare inamic al său va fi timpul.
Vasile Dâncu, propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, cu 27 voturi "pentru" şi o abţinere.
Raluca Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, este propunerea pentru Ministerul Justiţiei, nominalizarea ei fiind depusă la Parlament. Ea este audiată de parlamentarii din comisiile juridice, în condiţiile în care şedinţa Parlamentului pentru votul de încredere care ar urma să fie dat Cabinetului Cioloş a fost amânată.
Medicul Patriciu Achimaș Cadariu, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit luni aviz favorabil, în urma audierii în comisiile parlamentare de specialitate, fiind înregistrate 25 de voturi ''pentru'' și o abținere.
Propunerea pentru ministerul Justiţiei, Cristina Guseth, a afirmat, azi, la audierile din comisiile reunite, în legătură cu faptul că nu are studii juridice, că în Europa nu toţi miniştrii Justiţiei sunt absolvenţi de Drept. Ea a fost pusă în dificultate de întrebările Comisiei, dar în ciuda prestaţiei sale, a primit aviz favorabil. Din cauza celor întâmplate luni în Parlament, deputatul clujean Steluţa Cătăniciu (ALDE), a anunţat că demisionează din Comisia Juridică.
Audierea în comisiile parlamentare a lui Vasile Dâncu, propus pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost amânată pentru că acesta a suferit o cădere de calciu, potrivit unor surse politice.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, după BP al PNL, că partidul îi acordă credit lui Vasile Dâncu, desemnat pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că "lumea se mai îndreaptă", el răspunzând astfel nemulţumirilor exprimate de colegul său Theodor Stolojan.
Vasile Dâncu, propus de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publică, a fost membru al PSD timp de aproape zece ani, până în 2008, iar în Guvernul lui Adrian Năstase a deţinut portofoliul Informaţiilor Publice.