UDMR a amplasat în Cluj-Napoca un panou de precampanie cu textul "Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala", dar şi unul similar la Oradea, liderii Uniunii susţinând că este vorba despre promovarea descentralizării.
Uniunea Salvaţi România (USR) Cluj şi-a stabilit candidaţii la alegerile parlamentare, iar primul pe lista pentru Camera Deputaţilor este ONG-istul Emanuel Ungureanu. Acesta îşi propune să facă măcar o lege după ce ajunge în Parlament şi anume Legea Adina Bleotu, pentru un sistem de transplant care să nu lase loc discriminărilor.
Organizaţia clujeană a PRM a stabilit candidaţii la alegrile parlamentare. Peste 80% dintre aceştia sunt pentru prima oară pe liste, spun reprezentanţii partidului.
Liberalii clujeni îşi depun duminică, la Biroul Electoral Judeţean candidaturile penru alegerile parlamentare. PNL Cluj l-a păstrat pe lista pentru Camera Deputaţilor pe Sorin Moldovan, omul impus de Vasile Blaga.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Cluj, că în ultimii ani au existat încercări de intimidare a comunităţii maghiare, iar în unele cazuri au fost luate măsuri disproporţionate.
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că în acest moment, din punctul său de vedere, nu există o competiție între el și premierul Dacian Cioloș, adăugând că nu face parte din proiectul politic al PSD.