UDMR este prima formaţiune politică din judeţul Cluj care şi-a stabilit listele de candidaţi pentru Parlament, conducerea filialei judeţene sperând să obţină două mandate de deputat şi unul de senator.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri la RFI că reluarea votului în Senat în cazul lui Gabriel Oprea este posibilă, afirmând că PNL ar putea avea ca alternative contestarea deciziei Senatului la CCR sau intrarea în grevă parlamentară pe perioadă determinată.
Foștii PDL-iști s-au întrunit joi seară pentru a-și stabili candidații pe locurile eligibile la Parlament, însă au amânat din nou ședința comună cu vechii liberali în care ar fi trebuit să voteze lista definitivă.
România are nevoie de o schimbare în modul de a face politică, ea nu poate fi făcută de un om, ci presupune implicarea celor care și-o doresc, a afirmat premierul Dacian Cioloș.
Curtea Constituţională nu a reuşit să ia o decizie joi în privinţa legii ce îi scapă pe aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013, dezbaterile urmând să fie reluate marţi, 4 octombrie.
Cine cade de pe lista PNL Cluj pentru parlamentare? Nicoară: „Există un protocol pe care îl vom respecta”. Buda: „Nu discutăm pe marginea unor speculații”.
Parlamentarul de Cluj, Alexandru Cordoș, a explicat pagina sa de Facebook că a votat „pentru înfăptuirea justiției” în cazul Gabriel Oprea, asta după ce Mediafax a identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care au votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea.