Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a avut miercuri o întrevedere cu ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, cu care a discutat principalele repere ale cooperării militare bilaterale.
Nicolae Ciucă a devenit „premierul plagiator”, după ce o jurnalistă a dezvăluit că teza sa de doctorat are cel puțin 42 de pagini neconforme. Profesorul universitar din Cluj Dorin Isoc, fondatorul unei platforme antiplagiat, explică pentru monitorulcj.ro cât de gravă este situația și de ce Ciucă trebuie să „dispară complet”.
Mircea Abrudean, șeful Cancelariei premierului Ciucă, a fost numit luni, 17 ianuarie, în funcția de președinte al grupului de lucru interinstituțional Gli-Cyber, care va fi responsabil de înființarea în București a Centrului Cyber al UE. Structura europeană va gestiona fonduri UE de 2,5 miliarde de euro în materie de securitate cibernetică.
Ciclul electoral actual s-ar putea dovedi cel mai mare „bluff politic” al perioadei postdecembriste, unul din acelea în care politicienii semnalizează stânga și o iau dreapta (sau invers) sau promit că pornesc în grabă înainte și o iau degrabă îndărăt.
Fost secretar de stat și președinte al Autorității de Digitalizare a României, deputatul clujean Sabin Sărmaș se găsește pe lista scurtă a propunerilor pentru fotoliul de ministru al Digitalizării, după ce postul a devin vacant în urma demisiei lui Florin Roman.