Conflictul dintre consilierii locali USR PLUS ai Floreștiului și cei din PNL-UDMR a luat amploare, azi, în cadrul ședinței pentru dezbaterea și soluționarea contestațiilor la proiectul de buget al comunei pentru 2022.
Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, se dezice de Călin Georgescu, pe care nu îl vrea președinte de onoare. Avansează numele președintelui Academiei, clujeanul Ioan-Aurel Pop, fost rector al UBB.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc.
La alegerile europarlamentare din mai 2019, USR-PLUS a primit 41% din voturile disporei românești, iar George Simion numai 3,2%. În schimb, în anul 2020, noul partid AUR a reușit să câștige 23% din voturi, în timp ce USR-PLUS a scăzut la numai 33%.
Președintele Klaus Iohannis s-a aflat miercuri, 2 februarie, într-o vizită oficială la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, județul Cluj, unde a susținut o declarație de presă.
Societatea noastră e plină de contradicții, pe care le simți la fiecare pas, în discuțiile directe, în media, din interacțiunile virtuale și, nu în ultimul rând, din sondajele care se fac în ultima vreme. Nu există temă care să nu genereze o contrazicere fundamentală...
Anul trecut, cetățenii români au atras în premieră susținerea majorității europarlamentarilor în două cauze importante: siguranța șoferilor de camioane în parcările din Uniune și tăierile ilegale de pădure, inclusiv protecția avertizorilor de integritate, a jurnaliștilor și activiștilor de mediu atacați violent.
Potrivit sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est”, realizat în luna ianuarie de INSCOP, majoritatea românilor consideră că, în contextul creșterii riscului unui război în Ucraina, NATO va apăra România.