Primarul Emil Boc spune că nu este interesat de alegerile europarlamentare, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a subliniat că edilul ar putea deschide lista pentru acest scrutin.
Primarul Emil Boc a transmis un mesaj puternic în cadrul reuniunii miniștrilor pentru coeziune din Belgia: costul lipsei de coeziune este însăși Europa.
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti spune că dacă România invită şi mai multe trupe, „atunci niște consecințe trebuie prevăzute”. Parlamentul a luat act de scrisoarea lui Klaus Iohannis privind staționarea și tranzitarea forței de reacție rapidă a NATO în România.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European, în cadrul dezbaterii „This is Europe”. Sala Parlamentului de la Strasbourg a fost aproape goală în timpul discursului susținut de șeful statului.
În 2023, cheltuielile partidelor au depășit vizibil veniturile, diferența fiind acoperită cu economii din anii precedenți. Cea mai mare parte din bani au fost plătiți pentru presă și propagandă.
În ciuda criticilor și a părerilor împărțite cu privire la comasarea alegerilor din acest an, coaliția PSD-PNL ar fi ajuns la o înțelegere asupra modului în care se vor desfășura scrutinele electorale.
În contextul informațiilor false vehiculate recent în spațiul public, deputatul clujean Sorin Moldovan anunță că stagiul militar obligatoriu nu va fi reintrodus.
Sergiu Mișcoiu, profesor universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, atrage atenția că alegerile nu ar trebui comasate atât din motive pur tehnice, cât și pentru că demersul nu ar fi unul democratic.