Politică

PSD luptă împotriva comasării spitalelor

Consilierii judeţeni ai PSD speră să respingă în Consiliu comasarea spitalelor de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie. Social democraţii clujeni continuă criticile la adresa proiectului de comasare a spitalelor şi instituţiilor de cultură. Consilierul judeţean PSD Valentin Cuibus a explicat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că măsura comasării aduce doar “contraservicii”: „Comasarea are efecte negative asupra pacienţilor şi a cetăţenilor, în general din Cluj. Spitalul de Boli Infecţioase a preluat şi Centrul de Diagnostic, nu cred că este cazul să se mai facă o fuziune”. Consilierul judeţean este de părere că această măsură nu aduce “niciun câştig nici financiar, şi de altfel de niciun fel”. Potrivit lui Cuibus, cele două unităţi sanitare „trebuie să îşi păstreze identitatea, fiecare având specificul ei”.

Politică

Asociaţie pentru promovarea Clujului

Primăria Cluj-Napoca şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) vor înfiinţa o asociaţie pentru sprijinul dezvoltării turistice la nivel de municipiu, dar şi la nivel de regiune. Primăria şi-a propus să încurajeze astfel introducerea Clujului în oferta turistică a agenţiilor, ca destinaţie în primul rând, dar şi a unor trasee turistice care pleacă din Cluj-Napoca. „Fie că vor turiştii doresc să meargă în Maramureş, fie că vor să vadă bisericile săseşti, trebuie să-i încurajăm să vină prin Cluj”, a menţionat primarul Sorin Apostu. Prin această asociaţie pentru promovarea turismului clujean, municipalitatea doreşte cooptarea tuturor celor implicaţi în fenomenul turistic în realizarea de proiecte care să aibă ca finalitate promovarea turismului clujean în ţară şi în străinătate.

Politică

Are motiv Băsescu să fie supărat pe PDL?

Votul în cazul deputatului Păsat l-a nemulţumit pe preşedinte. Cum văd liderii politici clujeni ce s-a petrecut la Cameră? Traian Băsescu crede că pentru “răul făcut ţării”, primul responsabil este PDL. Opoziţia spune că pedeliştii şi-au dat cu stângul în dreptul. Chiar şi liderii PDL văd în eşecul votului un gest care “va costa România”. Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seară, la TVR, că nu mai aşteaptă foarte multe de la PDL. “Eu voiam să confirmăm că România e stat de drept, în care Parlamentul nu se face scut împotriva funcţionării justiţiei. Orice politician la Bruxelles înţelege că solicitarea de arestare nu însemna şi arestarea, trebuia să o decidă un judecător”, a explicat Traian Băsescu.

Politică

Cuplul de “matrioşti”, spaima lui Băsescu?

Calificativele “cuplu comic” sau nişte “matrioşti” care spun doar “jos Băsescu şi jos Guvernul”- adresate de şeful statului liderilor USL - sunt în acord cu ceea ce face el în politică, susţin pesediştii clujeni. Social democratul Valentin Cuibus îl acuză pe Băsescu de “superficialitate în a privi lucrurile, pentru că de fapt, pentru el, Uniunea Social Liberală este un lucru nu tocmai fericit. Când vrea să deturneze atenţia oamenilor de la lucruri importante face tot felul de declaraţii. Nu sunt surprins, dar cred că sunt lucruri mult mai importante la care să ne gândim acum”. Şi Mircea Jorj susţine că este “o metodă prin care vrea să arunce în derizoriu Uniunea Social Liberală”. Preşedintele PSD Cluj-Napoca nu crede că Băsescu reuşeşte să întoarcă atenţia românilor de la problemele ţării, pentru că “au de plătit facturi lunar şi nu au cum să uite de griji”. Vă reamintim că preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la TVR, că Antonescu şi Ponta sunt “doar un cuplu comic”, nişte “matrioşti care spun doar jos Guvernul şi jos Băsescu”.

Politică

Fondurile europene trec în subordinea lui Boc

Premierul Emil Boc le-a solicitat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, miniştrilor cu atribuţii în domeniu să pregătească actul normativ prin care Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) să fie transferată de la Ministerul Finanţelor Publice în subordinea directă a primului-ministru. Boc a subliniat că astfel se asumă, la cel mai înalt nivel, obiectivul absorbţiei europene. Şeful Guvernului a subliniat că acest transfer va fi operaţionalizat în urma discuţiei, precum şi a corespondenţei pe această temă, purtată cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, scopul fiind acela de a se da “un nou impuls” absorbţiei fondurilor europene: ”Oficiul de Certificare şi Plăţi va rămâne în continuare la Ministerul Finanţelor, ca o autoritate independentă şi distinctă de ACIS, dar practic ceea ce înseamnă coordonarea fondurilor europene trece în subordinea directă a primului-ministru. Aceasta înseamnă asumare directă, la cel mai înalt nivel”, a spus şeful Executivului.

Politică

Vizita lui Băsescu în Statele Unite, încă “pe agendă”

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, miercuri, că vizita preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite ale Americii se află încă pe agendă, subliniind că dialogul româno-american este foarte viu şi că partenerii se coordonează astăzi şi prin mijloace tehnologice “mai puţin solemne”. “Vizita este pe agendă, dar uitaţi-vă, faceţi o listă cu câţi şefi de stat europeni se mai vede preşedintele american când îţi arde situaţia în Egipt”, a explicat Baconschi. La afirmaţia că, totuşi, preşedintele Barack Obama s-a văzut cu omologul francez, Nicolas Sarkozy, ministrul Baconschi a precizat că partenerii se pot coordona şi prin mijloace tehnice mai puţin solemne: “S-a văzut cu domnul Sarkozy, s-a lucrat şi acolo pentru o vizită, lucrăm şi noi, să ştiţi că trebuie să privim un pic altfel simbolismul acestui... Sunt extrem de importante contactele faţă către faţă într-o capitală sau alta, dar partenerii se coordonează azi şi prin mijloace tehnologice mai puţin solemne şi credeţi-mă că dialogul este foarte viu cu SUA, nu suntem nici pe departe uitaţi”.

Politică

Sulfina Barbu: “Păsat poate să demisioneze”

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, miercuri, că este de acord cu criticile aduse deputaţilor democrat liberali pe marginea cazului Păsat de preşedintele Traian Băsescu şi opinează că o soluţie de îmbunătăţire a situaţiei ar putea consta într-o acţiune personală a lui Dan Păsat de a-şi da demisia din Parlament. “Cred că singura rezolvare în acest moment o reprezintă acţiunea personală a domnului Păsat, care poate să facă un gest de a-şi depune demisia din Parlamentul României şi de a merge în faţa Justiţiei să-şi demonstreze nevinovăţia aşa cum dumnealui a spus-o în mai multe rânduri. Nu e treaba mea ca parlamentar să mă uit în dosar. Eu ştiu că atunci când am candidat ca parlamentar cunoşteam prevederile Constituţiei şi procedurile. Angajamentul meu a fost, la începutul mandatului, să votez de fiecare dată în favoarea Justiţiei. Dar, din păcate, imaginea este acum pe toţi parlamentarii, indiferent cum au votat ei”, a declarat vicepreşedintele PDL.

Politică

Frunzăverde: Formarea USL trebuia evitată

Vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde consideră că Partidul Democrat Liberal trebuia să evite formarea unei noi alianţe precum Uniunea Social Liberală printr-o colaborare cu reprezentanţii PNL. „Din nefericire, nu s-au găsit resurse de a institui un nou dialog”, a declarat ieri Sorin Frunzăverde, care şi-a exprimat dorinţa de a menţine, în continuare, alianţa cu PNL, existentă în Consiliul Judeţean Caraş-Severin. “Din punctul meu de vedere, alianţa poate continua la nivelul judeţului. Nu ştiu, însă, dacă şi din punctul de vedere al lor, al liberalilor, se va putea menţine această alianţă, pentru că, liderii PNL de la nivel naţional sunt foarte tranşanţi în acest sens, chiar dacă, bănuiesc, liderii de la nivel judeţean ar dori coabitarea cu PDL”, a susţinut Frunzăverde, subliniind că, din punctul de vedere al PDL, nu există nicio constrângere referitoare la relaţia cu PNL.            Agerpres

Ultimele Stiri
abonare newsletter