Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism şi-au dat ieri avizul privind oportunitatea construirii de către Biblioteca Centrală Universitară a unei clădiri cu destinaţia de depozit de carte, pe strada Clinicilor nr. 2-4.
Zvonurile potrivit cărora Emil Boc ar urma să fie înlocuit în fruntea Executivului cu un tehnocrat continuă să stârnească reacţii în rândul politicienilor. Liderii UDMR consideră că un premier tehnocrat nu ar putea coordona bine Coaliţia de guvernământ şi susţin că funcţiile administrativă şi politică nu trebuie separate. De altfel, reprezentnaţii UDMR s-au împotrivit încă de la început numirii unui tehnocrat în locul lui Emil Boc.
Noul Plan Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca este publicat pentru consultare publică şi va fi supus aprobării Consiliului Local după obţinerea tuturor avizelor.
Consilierii judeţeni ai PDL afirmă că anul acesta judeţul Cluj are cel mai mare buget din câte a avut vreodată. Mai mare chiar decât pe vremea când Clujul avea patru miniştri în Guvernul Năstase.
Prim-ministrul Emil Boc le-a cerut, miercuri, parlamentarilor opoziţiei să renunţe la 'intoxicările' pe care aceştia le-ar fi lansat în rândul opiniei publice referitor la noul Cod al muncii.