Politică

Boc, Blaga şi Paleologu luptă pentru şefia PDL

Organizaţia clujeană a PDL şi-a anunţat susţinerea pentru Emil Boc, lider al organizaţiei. Daniel Buda afirmând că actualul lider merită susţinere pentru că nu a pierdut nicio bătălie electorală până acum.  



Politică

Start la plantări pe Bulevardul Muncii

Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează în această săptămână, între 11 şi 15 aprilie, cea de-a treia etapă a plantărilor de puieţi în pădurea Tineretului.

Politică

PNL, condus de Dan Voiculescu?

  Vicepreşedintele PDL, Valeriu Stoica, a afirmat duminică că PNL a ajuns să fie condus de conservatorul Dan Voiculescu, iar situaţia nu se va schimba atâta vreme cât Crin Antonescu va rămâne la şefia partidului.

Politică

Boc dă veşti proaste profesorilor

Premierul Emil Boc a declarat ieri că salariile profesorilor nu vor putea fi majorate cu 50% nici în 2012, explicând că economia românească nu îşi permite acest lucru.


Politică

Tribunalul se extinde

Guvernul a aprobat săptămâna trecută, la propunerea Ministerului Justiţiei, indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de investiţii privind supraetajarea şi mansardarea aripii de est a clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Tribunalul Cluj, proiect finanţat din împrumutul acordat României de Banca Mondială.

Ultimele Stiri
abonare newsletter