În şedinţa de azi a Comisiei de Urbanism a fost luat în discuţie un proiect privind construirea de către Academia Română a unei clădiri pentru cercetare cu cinci demisoluri, parter şi două etaje.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat azi că Uniunea va propune, în toamnă, un set de măsuri care să ducă la creşterea economică şi şi-a exprimat convingerea că acestea vor fi acceptate de PDL.
Legea privind votul prin corespondenţă ar putea fi aplicată la viitoarele alegeri parlamentare din 2012 dacă proiectul de act normativ va fi adoptat şi promulgat în această toamnă, a declarat, azi, ministrul de externe, Teodor Baconschi, arată Agerpres.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat azi că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care se înfiinţează instituţia Avocatul Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, şi care va avea atribuţii sporite în domeniul drepturilor copilului.
Preşedintele PCM Cluj-Napoca, Keizer Robert spune că UDMR ar trebui să sprijine candidatul formaţiunii sale la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, în persoana lui Fodor Alpar.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a atribuit contractul de servicii de producere a unui nou site de promovare a oraşului în cadrul proiectului european “La pas prin oraşul comoară”, însă licitaţia a fost contestată chiar înainte de semnarea contractului, din cauza preţului mult prea mic oferit de câştigător.