Uniunea Social Liberală va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc dacă acesta îşi va angaja răspunderea pentru un eventual proiect de lege pentru comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, programate pentru anul 2012, a anunţat luni copreşedintele USL, liberalul Crin Antonescu.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Mediafax că în şedinţa de luni a coaliţiei s-a convenit comasarea alegerilor pentru noiembrie 2012, reducerea numărului de parlamentari, însă cu menţinerea Parlamentului bicameral.
Premierul Emil Boc a declarat, duminică, după şedinţa liderilor PDL, că s-a decis modificarea Codului Etic astfel încât cel arestat preventiv este exlus din partid, menţionând că Sorin Apostu şi Radu Bica au cerut să fie excluşi din PDL, procedură care nu duce la pierderea mandatului de primar.
Noul sens giratoriu de la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu – Liviu Rebreanu – Unirii – Slănic din cartierul Gheorgheni a fost pus în funcţiune la finalul săptămânii trecute.
La două luni de la desfiinţarea posturilor de poliţie comunale şi reorganizarea acestora în secţii de Poliţie Rurală, au început să apară primele rezultate, este de părere şeful IPJ Cluj, Ioan Păcurar.