Politică

Majorări salariale pentru funcţionarii multilingvi

Deputaţii UDMR Mate Andras şi Marton Arpad propun, într-o iniţiativă legislativă publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, ca funcţionarilor publici care lucrează în relaţiile cu publicul în zonele unde minorităţile naţionale au o pondere de peste 20% şi care cunosc limba maternă a minorităţilor respective să li se mărească salariile cu 10%.

Politică

Senatorii au chiulit din nou

Şedinţa plenului Senatului a fost suspendată ieri, din nou, din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenţi doar 49 de senatori.

Politică

Patriciu şi liberalii clujeni nu merg pe acelaşi drum

În vreme ce Dinu Patriciu critică statul asistenţial, Marius Nicoară şi Rareş Ferdean (foto dreapta) explică de ce România nu este pregătită încă să renunţe la „redistribuirea organizată” a veniturilor.

Politică

Ambulanţele SMURD, dotate cu sisteme video de transmitere date

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat ieri că până la sfârşitul lunii noiembrie o sută de ambulanţe SMURD din România vor fi dotate cu sistem video de transmitere a datelor pacienţilor, care are rolul de a creşte calitatea îngrijirii acestora.

Politică

FSLI sesizează Avocatul Poporului

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a sesizat, la începutul acestei săptămâni, Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea câtorva prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României numărul 114, privind măsurile financiar-bugetare.


Politică

Parkingul de pe strada Mehedinţi, realizat în proporție de 20%

În urma refuzului locuitorilor de pe str. Aurel Vlaicu, unde era prevăzut un parking de cartier, Primăria Cluj-Napoca a decis să mute investiţia în alt amplasament. Acest amplasament este în zona străzii Mehedinţi, astfel, locuitorii din cartierul Mănăştur fiind cei care vor avea două parkinguri de cartier.

Politică

Parcările au adus 6 milioane de lei Primăriei Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca a încasat pe primele 9 luni ale acestui an aproximativ 5.800.000 de lei din taxe de parcare, cu 300.000 de lei mai mult decât veniturile încasate pe tot parcursul întregului an 2010, când au fost înregistrate încasări de 5,5 milioane de lei, informează un comunicat al instituției.

Ultimele Stiri
abonare newsletter