Politică

Două proiecte de lege, asumate joi de Guvern

Guvernul îşi va asuma răspunderea, astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra proiectelor de lege privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Politică

USL vrea guvern de tehnocrați

Liderii Uniunii Social Liberale s-au prezentat, miercuri, la consultările cu preşedintele Traian Băsescu cu cinci propuneri, cadru în care au reafirmat că Opoziţia doreşte un Guvern de tehnocraţi şi că nu este de acord cu modificarea Constituţiei şi comasarea alegerilor, a declarat, la finalul discuţiilor, preşedintele PSD, Victor Ponta, co-preşedinte al USL, informează Agerpres.




Politică

Președintele spune că reformele vor continua „nemilos”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că vor continua „nemilos” procesele de reformă a statului, menţionând că se vor derula şi cele de reducere a aparatului de stat în teritoriu şi la nivel central, informează Agerpres.


Ultimele Stiri
abonare newsletter