Posturile din sănătate ar putea fi deblocate anul acesta dacă va fi aprobat proiectul de lege realizat de Ministerul Sănătății în acest sens. Vezi cât de mare este deficitul de medici din Cluj.
Senatul şi Camera Deputaţilor au cheltuit, doar în luna octombrie 2011, 470.000 de lei pentru deplasările în străinătate ale parlamentarilor, vizita cea mai scumpă fiind cea a lui Cristian Diaconescu, în SUA, pentru care a fost alocată suma de 22.464 lei.
Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, şi-a dat demisia, marţi seara, din funcţia de secretar general al PDL Cluj, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al partidului.
Deputatul european Rareș Niculescu (PDL) a fost desemnat ca raportor al Grupului PPE din Parlamentul European pentru propunerea de regulament privind viitorul Fondului european de ajustare la globalizare în perioada 2014 – 2020.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a catalogat ieri drept science-fiction cererea lui Laszlo Tokes adresată preşedintelui Traian Băsescu, de introducere în legislaţia electorală a principiului proporţionalităţii etnice.
Primăria Cluj-Napoca a instituit de ieri noi reglementări de circulaţie în zona parkingului Băişoara. Astfel, s-a interzis oprirea autovehiculelor pe ambele părţi ale străzii Liviu Rebreanu (tronsonul cuprins între Aleea Văleni şi strada Albac).
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a declarat ieri că instituția pe care o conduce se află, cel mai probabil, pe locul I pe țară în ceea ce privește valoarea proiectelor derulate cu fonduri europene.