Consilierii locali vor trebui să decidă luni cu privire la alocarea a câte un milion de lei pentru construcţia catedralei din Cipariu şi a Bisericii Ortodoxe „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Mănăştur.
Aproximativ 1.000 de utilaje și 4.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor acționează în acest moment pe teren pentru limitarea efectelor condițiilor meteorologice extreme, a anunțat duminică, în cadrul unui briefing de presă susţinut de secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră.
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat, vineri, cu asocierea a patru firme, contractul de construire a trei staţii de transfer deşeuri, pentru localităţile Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu, informează Agerpres.
Coaliţia 52, formată din peste 200 de membri ai organizaţiilor neguvernamentale, membri de sindicat şi de patronat din toata ţara, reclamă faptul că administraţia locală şi centrală nu este suficient de transparentă în privinţa modului de cheltuire a banului public.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, este convins că echipa de la MAI va performa, acesta fiind şi angajamentul pe care şi l-a luat în faţa primului-ministru, informează Agerpres.