Ioan Rus a anunțat că și-a înaintat demisia „de onoare” din funcția de ministru al Administrașiei și Internelor, acuzând presiuni atât din partea președintelui suspendat Traian Băsescu, cât și din parte președintelui interimar, Crin Antonescu.
Primarii din comunele Clujului spun că vor „lua la puricat morții”. Premierul Victor Ponta a declarat vineri, că situaţia a demonstrat că afirmaţia ministrului de Interne, Ioan Rus, din 24 iulie, conform căruia numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18,2 milioane persoane, nu a fost adevărată.
Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru data de 12 septembrie luarea unei decizii în privinţa referendumului naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui, în aşteptarea comunicării de către Guvern a listelor electorale permanente actualizate până pe 31 august.
CCR a amânat pentru 12 septembrie decizia, cerând până atunci verificarea tuturor listelor electorale, transmit televiziunile de stiri, care-l citeaza pe Tudorel Toader, judecător al CCR. Până atunci, Crin Antonescu rămâne președinte interimar și Traian Băsescu președinte suspendat.
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că propunerea lui Eugen Nicolăescu de organizare a unui al doilea tur de scrutin al referendumului pentru demiterea preşedintelui este neconstituţională, în condiţiile în care textul Constituţiei spune clar că se organizează un singur referendum, nu două.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a precizat ieri, înainte de decizia CCR privind referendumul şi după anunţul Biroului Electoral Central privind rezultatele finale că acesta este invalidat, pentru că la vot nu s-au prezentat 50% plus unu din cei înscrişi pe listele electorale permanente.