Cel mai vechi membru al PNL, Horia Musta, care s-a înscris în partid în anul 1932, a decedat, joi, la Timişoara, la vârsta de 98 de ani, arată Mediafax.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei comentează iniţierea proiectului de lege privind graţierile, susţinând că, "dacă USL nu se poate curăţa de corupţi, îi curăţă pe corupţi de pedepse", scrie Mediafax.
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi primită joi, la Bruxelles, de vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deţine şi portofoliul pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie.
După patru ani de şefie în fruntea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu este în curs de destituire din funcţie, în urma unui control efectuat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).