Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, marţi seară, că trebuie făcută o analiză a structurilor teritoriale ale partidului şi a lăsat să se înţeleagă că vor avea loc excluderi ale membrilor care nu şi-au făcut treaba sau chiar ''au jucat'' împotriva PDL la alegerile parlamentare.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că din viitorul Cabinet al USL vor face parte 24 de miniştri şi trei vicepremieri, în structura guvernamentală figurând şase miniştri delegaţi, scrie Mediafax.
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că PDL şi UDMR ar trebui, în mod obligatoriu, să îşi coreleze acţiunile în ceea ce priveşte moţiunile simple sau de cenzură sau la revizuirea Constituţiei, dacă nu va exista o opoziţie unită.
Noul deputat PNL Gigi Becali a declarat, marţi, pe holurile Parlamentului, că ţinta sa este ca el să fie preşedintele PNL, iar Crin Antonescu preşedintele ţării, arătând că atunci când Antonescu va pleca la Cotroceni partidul nu trebuie să rămână pe mâna lui Tăriceanu, pentru că se alege praful.
Deputatul PNL Gigi Becali a declarat, marţi, pe holurile Parlamentului, că a cerut grupului liberal să facă parte din Comisia Juridică şi că această solicitare a lui a fost acceptată, informează Mediafax.