Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinte al Forţei Civice, spune că nu îşi poate închipui că nu mai există contractul original cu Bechtel, spunând că variantele posibile sunt fie dispariţia în forma fizică, fie "o cumplită minciună făcută să acopere toate neregularităţile acestui contract"
Deşi se vorbeşte despre agricultură ca despre o posibilă salvare a economiei naţionale, Guvernul USL „nu numai ca nu face nimic pentru agricultură, dar îi pune şi piedici în funcţie de interesele clicii din jurul puterii”, atrage atenţia Elena Udrea, într-o analiză publicată pe blogul personal.
Unul dintre scenariile vehiculate în PNL în urma retragerii candidaturii lui Ovidiu Silaghi vizează preluarea portofoliului Transporturilor de către actualul ministru de Interne, Radu Stroe, urmând ca locul său la Interne să fie preluat de Tudor Chiuariu, Cristian David sau George Scutaru.
Fostul prim-ministru Emil Boc a declarat, miercuri, că actualul premier, Victor Ponta demonstrează lipsă de respect faţă de investiţiile şi locurile de muncă din România.
Fostul premier Emil Boc consideră că PNL poate fi prins la guvernare într-o formulă de dreapta care să conducă România pe următorii ani, dar cu o condiţie: fără Crin Antonescu, guvernele de dreapta din UE fiind cele care au scos ţările din criză.