Politică

Boc dă de pământ cu politicienii „mecanici”: „Nu e normal să ia decizii în locul medicilor!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, acuză politicienii social-democrați de creșterea îngrijorătoare de la o zi la alta a cazurilor noi de COVID-19.

Emil Boc dă de pământ cu politicienii „mecanici”: „Nu e normal să ia decizii în locul medicilor!”

„Suntem în bărci diferite, nu este la fel sistemul medical din România precum este cel din alte țări din Uniunea Europeană. Din nefericire, noi, în această țară, suntem în aceeași barcă, dar în direcții diferite. Nu înțeleg, sincer, comportamentul iresponsabil. Putem să ne certăm, să dăm mai mulți bani pentru investiții sau mai mulți bani pentru consum, pot fi diferențe ideologice și le înțeleg. Dar, când e la mijloc sănătatea fiecăruia dintre noi, îmi este extrem de greu să înțeleg cum unii vâslesc într-o direcție, iar ceilalți vâslesc exact invers și mențin barca în furtună și riscă chiar s-o scufunde”, a declarat edilul, într-o intervenție live la Realitatea TV.

Primarul Emil Boc: „Am ajuns oaia neagră a Europei!”

„România a reușit o bună parte din timp să țină pandemia sub control, a luat măsuri din timp, graduale, implementate, s-au văzut rezultatele. În momentul în care a început sarabanda politicienilor, combinate cu niște decizii iresponsabile ale Curții Constituționale, am intrat pe o pantă de am ajuns oaia neagră a Europei. Practic, ni se închid în nas toate ușile în UE, când eram un model de bună practică până recent”, a acuzat edilul.


Emil Boc spune că numărul alarmant al infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 este „produsul inconștienței politicienilor”, iar coronavirusul „este ajutat de decizii iresponsabile”. El a arătat că, dacă în perioada stării de urgență s-a ajuns la o capacitate maximă de 70% la Secțiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), acum ne îndreptăm vertiginos spre o umplere completă. „Vom ajunge ca în situația Italiei, ca medicii să decidă cine trăiește și cine moare”, avertizează Boc.

Nu e normal ca mecanicii să ia decizii în locul medicilor și a juriștilor în plină pandemie, de parcă ar merge juriștii să piloteze un avion pe timp de furtună. (...) Fac legea în țara asta cei care sunt complet neaveniți în domeniu, iar acest lucru e și produsul «muncii» noastre, noi i-am votat, noi i-am trimis acolo! Sper să învățăm din acest exercițiu la alegerile următoare, pe cine punem ștampila”, a spus Boc.


Deputatul Emanuel Ungureanu cere testarea angaților din Primăria Cluj-Napoca

Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu, candidat la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, s-a declarat nemulțumit de modul în care a ales administrația locală să trateze cazurile de infectare cu coronavirus de la Primărie. El îl acuză și pe șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, dr. Mihai Moisescu, că refuză să testeze personalul din Primărie.

„Mi-au scris mulți funcționari din Primărie care sunt foarte speriați și cer cu disperare testarea, cine răspunde pentru sănătatea lor? Am trimis această solicitare șefului DSP Cluj, un dinozaur complice la toată mizeria și corupția din sistemul sanitar din Cluj-Napoca! L-am avertizat oficial pe Moisescu că riscă să răspundă penal dacă nu își face treaba și face jocuri politice meschine! Viața are prioritate! Testați toți angajații Primăriei Cluj-Napoca, domnule Boc, nu vă jucați cu viețile oamenilor!”, a declarat parlamentarul clujean.


„Să avem grijă, că personalul medical, cei care lucrează în Direcțiile de Sănătate Publică au ajuns la un grad foarte ridicat de oboseală. Ei sunt adevărații eroi, fie că sunt considerați torționari, ori le sunt luate instrumentele de luptă împotriva acestei boli, vom intra cu toții în colaps. Gesturile politicienilor le condamn în primul rând pentru că sunt iresponsabile și neagă adevărul, realitatea!”, a declarat, în schimb, Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:


Boc, apel către toți clujeni:„Virusul nu a trecut! Am avut o creștere importantă în ultimele zile. Purtați mască!”
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter