Politică

Ungureanu, atac la adresa ministrului Sănătății: „Trebuie să ieşim din zona de hoţie şi prostie” - VIDEO

Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a transmis, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, că trebuie să explice neregulile din achiziţiile făcute de compania Unifarm şi i-a solicitat să trimită controale la spitalele din Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi.

Ungureanu, atac la adresa ministrului Sănătății: „Trebuie să ieşim din zona de hoţie şi prostie” Ungureanu, atac la adresa ministrului Sănătății: „Trebuie să ieşim din zona de hoţie şi prostie”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a participat la dezbaterea „Ora Guvernului", organizată la solicitarea USR.

„Suntem în pandemie şi trebuie să ieşim din zona de hoţie şi prostie. La Cluj, Consiliul Judeţean închiriază un spital privat gol, în condiţiile în care spitalul de stat municipal Clujana este gol. De ce dăm bani aiurea pentru echipamente proaste? (...) Omul care coordonează Unifarm nu ar trebui să fie nici bişniţar la un bazar”, a spus Ungureanu.


El a susţinut că sunt medici care s-au deplasat la Suceava pentru a ajuta, însă nu au reuşit să opereze, motivând că acest spital "nu inspiră încredere că poate să fie un loc al vindecării".


„La Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi, spitalele sunt controlate de persoane controversate. Când vor fi trimise acolo controale? Se plâng medicii de familie că se suprapune peste criza de coronavirus criza de rujeolă, (...) nu se stimulează munca de vaccinare”, a mai spus Ungureanu.

Deputatul USR a cerut transparenţă în activitatea spitalelor

„Domnule ministru, să daţi un ordin de ministru ca toate spitalele să publice transparent care sunt nevoile şi achiziţiile. (...) Acestea sunt măsurile pe care le aşteptăm - să fim proactivi, să testăm şi să lucrăm. Testarea ne-ar putea ajuta să coabităm cu virusul”, a adăugat deputatul USR, menţionând că se impun soluţii şi în asigurarea măştilor pentru persoanele cu venituri mici.


 

abonare newsletter