Politică

UDMR-iştii clujeni se înscriu oficial în cursa pentru parlamentare

Reprezentanţii UDMR Cluj îşi depun marţi candidaturile la alegerile parlamentare.

UDMR este prima formaţiune politică din judeţul Cluj care şi-a stabilit listele de candidaţi pentru Parlament, încă din 23 septembrie.

Preşedintele filialei, Csoma Botond, declara recent că filiala speră să obţină la alegeri trei mandate, două de deputat şi una de senator.


"UDMR Cluj şi-a stabilit candidaţii la alegerile din 11 decembrie şi considerăm eligibile trei locuri, două la deputaţi şi unul la Senat. La Camera Deputaţilor, pe primul loc, voi candida eu, ca preşedinte al UDMR Cluj, iar pe locul doi se află fostul ministru al Culturii, Hegedus Csilla. La Senat, primul pe listă este actualul senator Laszlo Attila. Sperăm să obţinem două locuri de deputat şi unul de senator la alegerile din toamnă, după ce în urmă cu patru ani am reuşit doar un deputat şi un senator", a spus Csoma.

De pe lista UDMR pentru Parlament lipsește însă actualul deputat Mate Andras, care a decis să nu mai candideze. Mate Andras, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, a anunţat în urmă cu aproximativ două luni că se retrage din viaţa politică.


"Am împlinit 20 de ani vechime în politică. Am început în 1996, am fost patru ani consilier local şi sunt de 12 ani în Parlament. Am luat decizia să îmi schimb activitatea şi să nu mai candidez pentru un nou mandat de deputat. Mă retrag din politică, urmând să mă dedic familiei şi carierei de avocat. Rămân lider al grupului UDMR din Camera Deputaţilor până la sfârşitul mandatului şi rămân şi simplu membru al UDMR. Nu mai vreau nicio funcţie, nici în UDMR, nici în Parlament şi nici altundeva", a menţionat atunci Mate Andras.

El a mai spus că propune ca pentru alegerile parlamentare, în judeţul Cluj "candidaţii UDMR să fie aleşi în urma unor pre alegeri la care să participe toţi maghiarii, nu să fie desemnaţi candidaţi de către o sută de oameni dintr-un for de conducere".


Mate Andras are 42 de ani şi a fost ales prima dată deputat în anul 2004.

Deputatul UDMR Mate Andras a ieşit “şifonat” după ce a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, în dosarul în care a fost acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei.


Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus ca deputatului să îi fie suspendată pedeapsa pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni, care se va socoti de la data ramânerii definitive a hotarârii. De asemenea, potrivit deciziei instanţei, lui Mate Andras Levente i-au fost interzise mai multe drepturi.

În septembrie 2013, deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au acuzat de conflict de interese.

Ultimele Stiri
abonare newsletter