Politică

PSD Cluj acuză administrația locală de ineficiență în privința absorbției fondurilor europene

Social democrații clujeni atrag atenția că nu s-au respectat termenele în ce privește implementarea unor proiecte, iar Cluj-Napoca pierde aproximativ 20 milioane de euro. Lombul este groapa proiectelor administrației Boc, spun aceștia. Reprezentanții Primăriei spun însă că aceste proiecte sunt în fază de implementare.

Dintre proiectele ratate, PSD a amintit proiectele din zona Dealul Lomb, drumul de acces cu patru benzi sau spațiile locative.

“Avem niște exemple despre cum nu trebuie să aloci fonduri europene. La Cluj-Napoca, fiind pol de dezvoltare, au fost acordate 80 de milioane de euro sume destinate promovării proiectelor pentru municipiul Cluj-Napoca. Din aceste sume, s-a ajuns să se absoarbă aproximativ 50% ceea ce este o catastrofă, din punctul nostru de vedere. Aici lucrurile sunt simple, 20 de milioane s-au pierdut pentru că nu s-au făcut proiecte sau nu s-au pus în execuție, și 70 de milioane lei se cheltuie din bani publici pentru a finaliza aceste proiecte care ar fi trebui să fie încheiate până în 31 decembrie 2015.


Îi cerem domnului Boc să ne răspundă și să ne explice cum a reușit domnia sa care este un manager și administrator să atragă 50% fonduri europene, iar aici în zona Lomb, aveți dovada”, a declarat președintele PSD Cluj Remus Lăpușan.

Aceste proiecte ar fi trebuit finalizate până la sfârșitul anului trecut, mai exact până în 31 decembrie 2015. Reprezentanții Primăriei spun că aceste proiecte sunt în derulare, în fază de implementare. Primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere.


În 2014, primarul Emil Boc a anunțat că va fi realizat un drum de 1,6 kilometri, cu patru benzi, care să asigure accesul spre cele trei mari proiecte din dealul Lomb: Centrul de Dezvoltare a Afacerilor TEAM, Centrul Regional pentru Industrii Creative cunoscut și sub numele de Buftea de Cluj și orășelul informaticienilor Cluj Innovation City. În dealul Lomb ar fi urmat să fie o populație de 100.000 de locuitori și 20.000 de locuri de muncă.

 

abonare newsletter