Politică

Alin Tişe propune referendum pentru denumirea viitorul judeţ

<p />Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, consideră că, pentru evitarea diferitelor “sensibilităţi”, cel mai potrivit ar fi ca denumirea viitorului judeţ din zona de nord-vest să fie stabilită de locuitori, prin referendum.

“Cred că ar putea exista o variantă în care, pentru început, aceste judeţe să se numească în funcţie de regiunea pe care o ocupă -judeţul nostru ar putea fi judeţul de Nord-Vest, urmând ca ulterior, cetăţenii din această zonă, printr-un referendum, să decidă denumirea acestui judeţ, tocmai pentru că sunt multe sensibilităţi la mijloc”, a explicat Alin Tişe. El a menţionat că în alte state ale Uniunii Europene, precum Germania, oamenii sunt întrebaţi destul de des prin referendum despre cum ar trebui să se dezvolte o regiune. Alin Tişe a mai precizat că regionalizarea ţării este necesară şi că aceasta trebuie făcută neaparat înainte de alegerile din 2012, indiferent de forma aleasă. “Regionalizarea României nu se va putea face între ciclurile electorale pentru că ar însemna oprire de mandat pentru cei aleşi prin vot, ceea ce este imposibil. Prin urmare, reforma adminstrativ-teritorială trebuie să se facă în 2012 sau, dacă nu, trebuie amânată pe 2016”, a clarificat Tişe. El a mai ţinut să precizeze că cei care vor avea cel mai mult de câştigat în urma reorganizării ţării vor fi cetăţenii.  M.O.

Ultimele Stiri
abonare newsletter