Politică

Cât de bine şi-au făcut “lecţiile” deputaţii clujeni ai Puterii, în această sesiune parlamentară

Deputaţii şi senatorii intră în curând în vacanţă, după o sesiune parlamentară în care nu s-au chinuit prea mult să legifereze. Ceva mai mult decât senatorii au muncit totuşi deputaţii care au dezbătut proiectele ce au trecut tacit de camera superioară a Legislativului.

Cei doi deputaţi clujeni ai puterii Aurelia Cristea şi Cornel Itu (amândoi PSD) au avut împreună aproximativ 20 de iniţiative legislative în 2015. Cele mai multe au fost semnate alături de alţi colegi de-ai lor şi au vizat domeniul sănătăţii şi economic. Deşi nu au avut proiecte care să vizeze pensii speciale pentru medici, profesori sau alte categorii sociale, aleşii PSD nu au plecat în vacanţă înainte de a semna proiectul privind pensiile lor speciale, în ciuda criticilor şi reacţiilor din partea societăţii civile.

Prioritatea lui Cristea

Pe Aurelia Crsitea a interesat-o în mod special interzicerea fumatului în spaţiul public. De altfel, în acest sens Cristea a iniţiat un proiect pe care l-a promovat de la începutul anului până în prezent. În rest, Crsitea a avut 10 iniţiative legislative în anul 2015, dintre care amintim un proiect privind realizarea unor venituri suplimentare de către unităţile medicale publice, un altul privindu-i pe veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi vaduvelor de război.  Unele dintre iniţiativele sale de anul trecut au devenit între timp legi, fiind de altfel deputat din partea puterii şi bucurându-se de sprijinul majorităţii în adoptarea iniţiativelor sale. În ce priveşte proiectele sale actuale, acestea sunt la comisiile de specialitate, la Senat sau Camera Deputaţilor.


De asemenea, înainte de a pleca în vacanţă, deputatul a semnat alături de colegii săi de partid iniţiativa privind pensiile speciale. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit declaraţiei sale de avere, nu ar avea nevoie de venituri suplimentare. De asemenea, Cristea a susţinut patru declaraţii politice printre care şi una în care le cerea tinerilor să “ocupe Parlamentul”.

Itu, preocupat de combaterea pedofiliei

Colegul său de partid, deputatul Cornel Itu a avut, la rândul său, 15 iniţiative legislative în 2015, care în prezent se află la comsiile de specialitate, la Senat sau Camera Deputaţilor. Cele mai multe iniţiative ale sale au vizat domeniul economic, dar Itu a fost preocupat şi de combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor, în acest sens iniţiind un proiect.


De asemenea, dintre propunerile sale amintim o propunere legislativă privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, una privind autorizarea lucrărilor de construcţii sau o iniţiativă privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite şi a susţinut şi el 4 declaraţii politice.

Parlamentarii şi privilegiile lor

În ultimele luni, parlamentarii au emis o serie de pretenţii. După ce DNA a cerut o serie de arestări în Parlamentul României, politicienii s-au gândit să îşi facă o lege „anti-arest“ şi au susţinut că nu vor cătuşe pentru cei corupţi.


Pensiile speciale a fost una dintre ultimele pretenţii ale aleşilor, care a generat o serie de reacţii negative, la nivelul societăţii civile.

Peste 200 de parlamentari au semnat propunenea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor, dintre aceştia câţiva fiind clujeni.


Nu în ultimul rând,parlamentarii au vrut să modifice codurile penal şi de procedură penală, însă discuţiile în acest sens au fost amânate, în contextul criticilor CSM şi al refuzului privind susţinerea din partea UNPR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter