Politică

Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea ca premier interimar

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, luni, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de prim-ministru de către Victor Ponta.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta", se spune într-un comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

În urmă cu câteva ore, preşedintele Klaus Iohannis nu acceptase interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului, întrucât şeful statului dorea să primească acte medicale care să ateste incapacitatea temporară a premierului Victor Ponta de a-şi exercita funcţia, potrivit unor surse oficiale.


"Deocamdată, România are un premier legal", au declarat, luni, sursele citate.

Ulterior, Iohannis a primit actele medicale solicitate.


Premierul Victor Ponta a postat, luni seară, pe Facebook, fişa sa medicală de la Spitalul Medipol din Turcia, unde a fost operat la genunchiul stâng, care conţine denumirea intervenţiei chirurgicale, analize de sânge, evoluţia stării sale, pe zile, şi recomandările post-operatorii.

Premierul a postat pe Facebook mai multe documente medicale, ”doar pentru informare”, menţionând că acestea au fost traduse din limba turcă.


Vicepremierul Gabriel Oprea, propus de către premierul Victor Ponta, aflat în Turcia, să preia interimar postul de prim-ministru, a fost luni la Palatul Cotroceni, unde a avut o discuţie de aproximativ 30 de minute cu preşedintele Klaus Iohannis.

Ultimele Stiri
abonare newsletter