Politică

România încheie epoca Băsescu cu un PIB dublu şi cu 430 de kilometri de autostradă în plus

„Un om puternic. Un om cu influenţă şi la bine şi la rău. Probabil că România ar fi beneficiat mult mai mult de pe urma acestor două mandate dacă am fi avut o republică prezidenţială şi nu una parlamentară“, a spus de Ziua Naţională omul de afaceri Ion Ţiriac, unul dintre cei mai puternici şi bogaţi oameni de afaceri români, despre mandatele preşedintelui Băsescu.

Fondatorul imperiului Ţiriac Holdings a fost unul dintre cei 1.400 de invitaţi (faţă de 1.000 câţi erau în anii trecuţi) la recepţia organizată aseară în sala Unirii din Palatul Cotroceni, unde s-au reunit elitele din lumea afacerilor, dar şi din lumea sportului, scrie Mediafax.

Bilanţul ultimului deceniu în care Traian Băsescu a fost preşedinte arată că PIB-ul, exporturile şi salariul mediu din România s-au dublat, în timp ce reţeaua de autostrăzi a crescut de trei ori, având la finalul anului trecut cu 431 kilometri în plus faţă de 2005.


Pe de altă parte, lipsa locurilor de muncă şi dezindustrializarea din ultimul deceniu au „forţat“ peste 2,3 milioane de români să plece la muncă în străinătate, în încercarea de a dobândi un nivel de trai mai bun.

Ultimele Stiri
abonare newsletter