Politică

Localităţile în care votul a fost suspect, în primul tur al prezidenţialelor

În judeţ Cluj, primarul Sibiului. Klaus Iohannis a câştigat în 54 de comune, Victor Ponta în 19 comune, iar Kelemen Hunor a câştigat în 8 comune. Pe de altă parte, însă, cifrele arată şi unele nereguli, cum ar fi vot suspect de mare pe liste suplimentare în unele comune clujene.

Vot masiv pe listele suplimentare

La nivelul secţiilor de vot, cu un procent mai mare de 20% pe astfel de liste, 10 comune au fost câştigate de Victor Ponta, în timp ce în 15 comune a câştigat Klaus Iohannis.

Astfel, la Beliş, de exemplu, unde câştigător a ieşit Iohannis, 40% au votat pe liste suplimentare, iar la Ciurila- 38%.


la Corneşti, unde a câştigat Victor Ponta, s-a votat în proporţie de 33% pe astfel de liste, iar la Sânmartin -30%.

De asemenea, la Bobâlna-unde a câştigat Victor Ponta, şi la Aluniş, unde a câştigat Klaus Iohannis, pe listele suplimentare s-a votat în proporţie de 28%.


La Săvădisla, Ploscoş şi Jucu, unde a câştigat Iohannis, pe listele suplimentare, s-a votat în proporţie de 20%. În Aiton şi Aşchileu, unde a câştigat Victor Ponta, votul pe liste suplimentare a fost de 25, respectiv 24%. La Chinteni, 23% au votat pe listele suplimentare.

Comunele cu cel mai mare grad de suspiciune

Cele mai „suspecte“ secţii de votare sunt acelea în care candidaţii obţin cu mai mult de 15% peste media lor judeţeană şi în care, totodată, peste 20% din alegători se regăsesc pe liste suplimentare.


În acest sens, 5 comune sunt câştigate de Victor Ponta. Acestea sunt Sânmartin, Bobâlna, Jichişu de Jos, Panticeu şi Corneşti.

Trei comune au fost, în schimb, câştigate de liberalul Klaus Iohannis: Mărişel, Borşa, şi Recea Cristur.

abonare newsletter