Politică

Macovei îi îndeamnă pe români să iasă la vot, pentru ca Ponta „să nu preia puterea absolută“

Monica Macovei le-a transmis un mesaj nehotărâţilor, să iasă la vot în cel de al doilea tur de scrutin, pentru ca Victor Ponta să nu ajungă la Cotroceni şi să instaureze „dictatura mafiei în România“. Macovei a atras atenţia că „marioneta Ponta“ este alături de „aliaţii săi, bufonul Vadim, de domnu’ Dan, şi de Călin Popescu Tăriceanu, pesedistul vopsit în galben“.

„Mă adresez nehotărâţilor să iasă la vot şi să se gândească că, dacă până acum preşedintele hoţilor, Victor Ponta şi hoţii lui au furat pădurile, banii publici, au poluat ţara cu mafiotisme, ce s-ar întâmpla dacă ar câştiga şi fotoliul de la Cotroceni şi ar avea puterea absolută şi ar fi mafia absolută, dictatura mafiei în România?

Gândiţi-vă cum ar arăta România şi ieşiţi la vot.


Dacă staţi acasă votul vostru se duce la cine nu vreţi să iasă preşedinte. Suntem la cotitura dintre un stat mafiotizat total sau mai avem o şansă", a spus Macovei, la Cluj-Napoca.

Monica Macovei a anunţat joi că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor. Cu o zi înainte, ea i-a adresat o scrisoare acestuia în care i-a pus o serie de condiţii. Răspunsul lui Iohannis a venit tot de la Cluj. Candidatul ACL la prezidenţiale i-a răspuns Monicăi Macovei că va semna scrisoarea pe care aceasta i-a adresat-o.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter