Politică

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, trimişi în judecată pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă

<p />Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, azi, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, în stare de arest preventiv, cei doi fiind acuzaţi că l-au şantajat pe Sebastian Ghiţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

"Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie", susţine Parchetul General.

Dosarul se va judeca la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter