Politică

Deputatul Mate Andras, noul lider al UDMR Cluj

<p />Începând de sâmbătă, UDMR Cluj are un nou lider.

 

Deputatul clujean Mate Andras Levente a fost ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a Uniunii, reuşind să-l învingă pe Laszlo Attila, cu 144 la 138 de voturi.


Noul preşedinte al UDMR Cluj a declarat pentru monitorul că prioritatea sa şi a Uniuniii “este construirea unei echipe care să comunice bine atât în interior, cât şi cu comunitatea maghiară”. „Cred că problema a fost de comunicare în UDMR Cluj, de aici îmi doresc să încep. Şi trebuie să ne gândim la alegerile din 2012. Cât despre cele două funcţii pe care le deţin, cea de deputat şi acum de lider al Uniunii la Cluj, cred că se completează”, a explicat Mate.

 


Laszlo Attila preferă administraţia

 


Fostul şef al UDMR Cluj şi viceprimarul municipiului Cluj-Napoca a declarat pentru monitorul că rolul său este mai important în administraţie, decât la conducerea UDMR. De asemenea, el a precizat că nu ascunde faptul că l-a susţinut pe Ekstein Kovacs, solicitându-i acestuia chiar să candideze la şefia UDMR Cluj. “Am vrut să pierd aceste alegeri… nu mi-am făcut campanie. Rolul meu este mai important în administraţie, decât la conducerea UDMR Cluj. Este o evoluţie firească a lucrurilor, după şase ani de mandat la conducerea UDMR”, a explicat el.

abonare newsletter