Politică

Proiect de lege pentru scutirea şomerilor de la plata adeverinţelor medicale

<p />Deputatul Mircia Giurgiu propune o modificare legislativă astfel încât şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să nu mai plătească adeverinţa medicală solicitată de angajator pentru a aplica la un post sau pentru negocierea unui job.

Persoanele care au solicitat aceste adeverinţe spun că au fost nevoiţi să plătească la medicii de familie între 10 şi 25 lei pentru o adeverinţă valabilă o lună. „Am avut mai multe solicitări de la persoane aflate în şomaj sau care doreau să se angajeze. Când doreau să depună un CV sau să negocieze cu angajatorul li se cere o adeverinţă medicală care costă între 10 şi 25 lei”, a declarat Mircia Giurgiu. Deputatul clujean a mai precizat că va depune un proiect de modificare a legii astfel ca şomerii şi cei care au ieşit din perioada de şomaj să nu mai plătească adeverinţele medicale. G.D.

abonare newsletter