Politică

Uioreanu s-a întâlnit cu directorul UNESCO

<p />Deputatul liberal Horea Uioreanu a fost timp de două zile gazda directorului general al UNESCO, Irina Bokova, “prima femeie care conduce acest organism al ONU”.

Vizita Irinei Bokova a cuprins întâlniri cu oficiali ai statului român, Parlament, Preşedinţie şi Guvern, precum şi activităţi legate de cooperarea România-UNESCO. “Discuţiile dintre cei doi au atins toate sferele de colaborare dintre ţara noastră şi acest prestigios organism al ONU, guvernamentală, parlamentară, academică şi la nivelul societăţii civile. Cei doi demnitari şi-au exprimat convingerea că, şi pe viitor, identităţile îşi vor păstra, şi chiar întări rolul în Europa diversităţii”, arată deputatul clujean într-un comunicat de presă. Uioreanu, care este şi preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a precizat că, în curând, Parlamentul va adopta statutul de funcţionare al acestei comisii. A.M.C

abonare newsletter