Politică

Soarta profesorilor, dezbătută de guvernanţi

<p>Guvernul a demarat procedurile privind asumarea răspunderii pe salariile profesorilor şi pe cea a dialogului social.</p> <p />

Reprezentanţii Guvernului s-au reunit ieri în şedinţă pentru a discuta legea care limitează creşterile salariale pentru dascăli şi Codul de Dialog Social, cu intenţia de a se decide angajarea răspunderii pe cele două acte normative.

“Guvernul îşi va angaja răspunderea, probabil, pentru legea privind dialogul social, împreună cu legea de uniformizare a salariilor dascălilor”, a declarat, miercuri, înainte de întrunirea Guvernului, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, citat de Agerpres.


Birourile Permanente reunite ale Parlamentului vor decide data la care premierul Emil Boc va veni în faţa plenului celor două Camere pentru angajarea răspunderii pe proiectele de lege.

Vă reamintim că politicienii din coaliţia de guvernare a mandatat Guvernul Boc să îşi angajeze răspunderea pe proiectul legii privind uniformizarea salariilor profesorilor, la începutul acestei săptămâni. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că parlamentarii USL nu vor participa la nicio procedură parlamentară privind angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind uniformizarea salariilor din Educaţie. De asemenea, ei nu vor depune o moţiune de cenzură, pentru a nu “legitima” acest act normativ. În ce priveşte Legea codului social, aceasta i-a nemulţumit pe sindicalişti pentru că proiectul ridică “pragul” pe care trebuie să-l îndeplinească un sindicat pentru a fi recunoscut.

Ultimele Stiri
abonare newsletter