Politică

Cordoş critică „harababura” din Guvern

<p>USL va „sări” peste o moţiune de cenzură şi va depune plângere penală împotriva lui Emil Boc şi a lui Traian Băsescu.</p> <p />

Senatorul PSD Alexandru Cordoş susţine că asumarea răspunderii pe legea privind plafonarea salariilor dascălilor este “o ticăloşie şi un abuz fără margini”.

 


Vicepreşedintele grupului PSD din Senatul României, Alexandru Cordoş, critică intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul privind plafonarea salariilor profesorilor. Astfel, senatorul clujean susţine că nu poate fi acceptat, sub nicio formă, un act normativ care să împiedice punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti legate de salariile profesorilor. Potrivit lui Cordoş, la momentul adoptării şi promulgării legii, USL va depune plângere penală împotriva lui Emil Boc şi, dacă Traian Băsescu va promulga legea, şi împotriva lui. “Cel puţin cei care sunt profesori dintre parlamentarii PDL trebuie să îşi asume public o poziţie a acţiunilor Guvernului”, e de părere Cordoş. Parlamentarii PNL, PSD şi PC sunt decişi să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

 


Legea dialogului social – o „nouă harababură”

 


Totodată, Alexandru Cordoş califică Legea dialogului social drept “o harababură”, argumentând că este imposibil “să amesteci într-o căciulă portocalie” mai multe legi separate, pe care apoi să-ţi angajezi răspunderea”. “Au existat o serie de voci în arcul guvernamental care au declarat că Guvernul Boc doreşte să îşi asume răspunderea şi pe Legea dialogului social, odată cu cea a plafonării salariilor profesorilor. În această lege, se amestecă, de exemplu, legea patronatelor cu cea a sindicatelor. Dorinţa lui Boc de a amesteca mai multe legi separate care, de fapt, intră în domeniul dialogului social, demonstrează harababura în care acest Guvern funcţionează”, a adăugat senatorul clujean.

Ultimele Stiri
abonare newsletter